Actiunea "Calculatoare pentru copii necajiti" Voluntari pe internet

|





» Mai multi tineri din Bucuresti au lansat pe un forum de discutii de pe internet un proiect prin care doneaza calculatoare copiilor saraci din Romania.

» Forumistii strang piese de calculator daruite de oameni din toata tara, le asambleaza, iar sistemele gata montate sunt duse acasa la pusti destepti, dar provenind din familii modeste.

» Actiunea, care dureaza de aproape doi ani, se desfasoara exclusiv pe internet. Aproape 70 de copii din Romania si doua scoli de la tara au primit sisteme IT din partea voluntarilor.

Adresa pentru a livra:

Caminele Universitatii Agronomice... A7/cam.416
tel 0721.44.88.00 (Ben)

CLICK AICI PENTRU A FACE O DONATIE PENTRU COPIII SARACI



Incepand cu data de 20 ianuarie proiectele vor putea fi votate pe urmatoarele numere de telefon:
021.408.84.94
021.408.84.96
Site Oficial

"La scoala avem doua calculatoare, unul la fete si altul la baieti. Ne jucam cu randul. Mie imi place sa umblu la calculator... si la sora mea ii place, da’ ea nu stie sa umble." Gatuit de emotie, aproape sa-l podideasca lacrimile, Anton, un pusti de 13 ani din satul Vlasceni, judetul Dambovita, priveste uimit la vlajganii care nu se stie de unde au aparut si ce cauta in casa lui, dar au fiecare in mana un monitor, o unitate, o tastatura, un mouse. Anton o intreaba din ochi pe maica-sa, dar femeia e prea emotionata, evita privirile copilului si incearca sa se faca utila oaspetilor neasteptati: le aduce un scaun, cauta un prelungitor, ii intreaba daca au suficienta lumina. O intreaga agitatie s-a iscat in saracacioasa gospodarie a familiei Vasile. Afara, vecinii infrunta cu stoicism ploaia mocaneasca de toamna tarzie si se strang ciorchine la gard. "La ce emisiune o fi castigat Emilia si ce le-or fi adus oamenii astia de la Bucuresti?" "De ce ati venit, mai, baieti?", indrazneste o intrebare un taran mic de statura si negricios. Tipul imbracat cu haine de oras si cu un teanc de CD-uri in mana ii spune omului ca au venit doar sa-i aduca un calculator lui Anton, raspuns care nu-l lamureste pe negricios – asta vazuse si el, ca doar stie ce-i ala calculator. Ce nu intelege este de ce au venit tocmai de la Bucuresti sa-i faca o bucurie asa de mare baiatului vecinei. In timp ce afara misterul atinge cote OTV-iste, in casa lucrurile s-au lamurit, Anton sta frumos in fata computerului, iar unul dintre oaspeti ii arata cum functioneaza sistemul. "asta este calculatorul tau, uite aici sunt jocurile, dar poate inveti sa faci si altceva cu el, nu numai sa te joci. Ai inteles? Bine, noi acum trebuie sa plecam. La revedere, Anton!" Baietii isi iau la revedere si se indreapta grabiti spre masina, sub ploaia care continua sa cada, parca mai inversunata. Autoturismul porneste, patineaza putin pe ulita – care in dimineata respectiva se transformase intr-o mocirla – si, poticnit, o apuca spre Bucuresti. Din poarta, Anton se uita dupa masina cateva secunde, apoi se intoarce fuguta in casa, sa bage un "Need for Speed", lasand-o pe maica-sa sa dea lamuririle necesare vecinilor. Oboseala il va darama doar seara tarziu, dupa mii de kilometri virtuali de raliuri spectaculoase, si va adormi cu gandul la ziua de maine, cand le va povesti colegilor de la scoala cum au venit la el niste oameni de la Bucuresti si i-au adus un calculator pe care sa se joace cat are chef. Intr-o vagauna din Romania, intr-un sat prapadit din judetul Dambovita, fara asfalt, canalizare sau apa curenta, un copil de 13 ani a intrat in randul lumii.

Suflete mari
Anton nu este decat unul dintre cei aproape 70 de pusti care au fost ajutati de grupul de tineri din Romania care au lansat acest "Proiect pentru copii saraci". Fara a fi organizati in nici o forma asociativa, fara sa ceara sediu sau fonduri de la institutiile statului, fara sa faca proiecte sau PR si sa se laude in gura mare cu binele pe care-l fac ei in lume, oamenii despre care vorbim au pus bazele unei actiuni ce poate fi luata ca exemplu de toti cei care se pretind activisti ai societatii civile. Totul a inceput in martie 2006, cand pe forumul de discutii al site-ului "Computer games" a aparut urmatorul mesaj: "M-am gandit ca poate AIWA vrea sa mai iasa din monotonie si sa patroneze un proiect de ajutorare pentru un copil pe care cineva de pe forum il stie atat de sarac si bun la invatatura incat sa-si doreasca un calculator – asa cum poate fiecare dintre noi stie ca si l-a dorit pe primul! si poate ca donatorii se vor intalni in acel moment, apoi vor merge la o bere, oleaca mai multumiti de viata asta. Cu putin noroc, am putea face o astfel de actiune pe trimestru, de ce nu pe luna. Asa, din putinul fiecaruia... Cat de zgarciti sa fim sa nu avem cate ceva care merge, dar de care ne putem dispensa? Mai solicit ajutorul unui suflet mare la care sa se stranga componentele si care sa le asambleze. Eu am sa donez un monitor de 15" – nu excelent, dar suficient. Putem sa facem asa ceva impreuna?". Cel care a postat mesajul are nick-ul "Ben Ami", este unul dintre forumisti, iar AIWA – cel caruia i se solicita "patronarea" actiunii –este administratorul forumului. Propunerea s-a bucurat de un real succes. Din martie si pana in ziua de astazi, sute de "internauti" (si nu numai), din toate colturile tarii, au donat componente de calculator. Unii dintre ei si-au sacrificat din timpul liber pentru a asambla aceste piese astfel incat din ele sa iasa un sistem functional. Altii au pus la dispozitie o incapere din casa pentru a depozita componentele care, in timp, s-au adunat. Oferta a fost foarte mare astfel incat, nu dupa mult timp, au avut nevoie de spatii adecvate pentru depozitarea monitoarelor, a unitatilor si a celorlalte componente. Acum nu se mai primesc orice componente, ci doar cele care au un nivel de performanta rezonabil, la proiect au aderat si firme care au adus calculatoare second hand, fara a dori sa li se mentioneze numele.

Totul e la vedere
Pentru a nu exista nici un fel de suspiciune, totul se desfasoara la vedere: donatiile se contabilizeaza pe forumul de la "Computer games", propunerile de copii care urmeaza sa fie ajutati se dezbat tot pe forum, iar deciziile se iau tot acolo. Oricine poate propune subiectul donatiei, iar pozele copiilor care au fost ajutati se posteaza, evident, pe forum, astfel incat cei care au donat sa aiba garantia ca lucrurile au ajuns unde trebuia. "In viata reala iti scapa o gramada de amanunte, dar pe net nu se poate intampla acest lucru deoarece tot ce ai facut ramane scris acolo, inclusiv IP-ul tau. Deci treaba cu tepele nu prea tine. Apoi este AIWA, administratorul forumului, care are grija sa-i «baneze» (sa le interzica accesul pe forumul de discutii) pe cei care ar vrea, eventual, sa profite si sa ceara ceva, desi nu sunt intr-o situatie grea, cum sunt copiii astia pe care noi vrem sa-i ajutam", spune cel care se recomanda "Ben Ami" si care este initiatorul de proiect. In decursul celor aproape doi ani care au trecut de la lansare, voluntarii de pe site-ul "Computer games" au ajutat si scoli din mediul rural sa se racordeze la civilizatie, cum ar fi scoala din comuna Ulmi, judetul Braila, care a primit zece calculatoare, sau cea din localitatea prahoveana stefesti, unde au donat 14 computere, un server si o imprimanta.

"Un copil care nu are calculator astazi va fi un sclav maine"
"Proiect pentru copii saraci" nu are ceea ce s-ar putea numi lideri, in sensul propriu al cuvantului. Multi dintre cei mai activi participanti nu se cunosc personal, fiind din orase diferite. Cel care-si spune "Ben Ami", pe numele real Bogdan Adrian Mihai, este insa omul de la care a plecat aceasta actiune si care acum o coordoneaza, prin intermediul internetului. "Ben Ami" nu este nici pe departe un om instarit. Are 39 de ani, este de profesie inginer biotehnolog, doctorand, si locuieste cu prietena lui intr-o camera de camin din Agronomie. "Cred ca un copil care astazi nu are calculator va fi maine un sclav. De aceea m-am gandit sa le propun acest proiect celor de pe forumul «Computer games», acolo unde eu intram frecvent, dar am postat mesaje asemanatoare si pe alte forumuri. Incetul cu incetul, s-a cristalizat aceasta actiune, fiecare a adus cate putin, iar astazi putem spune ca am ajutat peste 60 de copii din toate colturile tarii. Copii saraci, fara posibilitati – nu s-a intamplat pana acum sa ajungem intr-o casa bogata, frumoasa, aranjata. Cred ca nimeni nu ar fi intrat in casa aia", spune "Ben Ami". Un alt participant activ este cunoscut pe internet sub nick-ul "jigodie" – pe numele lui adevarat Razvan Diaconu, de profesie consultant de vanzari. "Am intrat in aceasta actiune pentru ca am vazut ca are efect, are o finalitate", crede Razvan. "Erau foarte multi pe internet care vroiau sa vanda piese de calculator mai vechi, dupa ce-si cumparau unele noi. Cereau preturi derizorii pe ele, dar nici macar cu preturile astea derizorii nu reuseau sa scape de niste componente. Am fost sigur ca multi dintre ei vor fi de acord sa le ofere gratis daca stiau ca vor face bine unui copil", spune si Dragos Dinescu, de profesie inginer electronist, unul dintre cei care se ocupa de asamblarea calculatoarelor pentru cei mici. Voluntarii de la "Proiect pentru copii saraci" au contributii diverse – unii depoziteaza acasa componente de calculator, cum este de pilda Mihai Gras, altii contribuie chiar cu bani pentru transport sau pentru cumpararea acelor piese care nu au fost donate si sunt indispensabile unui sistem, cum este de exemplu Christian Scholtes.


REMARCATI
» SelecTionaTi pentru exemplificare

Chiar daca voluntarii de la "Proiect pentru copii saraci" au preferat discretia, succesul activitatii lor nu a scapat neobservat. O mare companie romaneasca a selectionat acest proiect pentru a-l prezenta intr-o emisiune-concurs, astfel incat exemplul forumistilor sa poata fi luat si de altii. Varianta video a acestui reportaj va putea fi vizionata in cadrul emisiunii "Respect pentru viitor", difuzata duminica aceasta, de la ora 15.20, de Realitatea TV.

Gabriel Bejan
Miercuri, 16 Ianuarie 2008
Romanialibera

1 comentarii:

maria salajan spunea...

CINSTE VOUA, TINERILOR!!!!!!!! VOI TREBUIE SA FACETI CEVA IN ROMANIA ASTA ;;SARACA;;!!SA TRIMITE-TI LA ;;PENSIE;; BUNICII VOSTRI DIN PARLAMENT!! DACA FIECARE AR PUNE MAMA DE LA MANA SA SI AJUTE UN VECIN SAU UN COPIL SARAC N-AR FI ATATA SARACIE SI ATATIA COPII ,NEFERICITI IN ;;ROMANIA;;!! VA DORESTE; SPOR IN MUNCA SI SUUCESE, O PENSIONARA; MARIA DE LA BAIA-MARE.