Studiu privind dezvoltarea comertului electronic din Romania

|

Link 2 eCommerce, singura publicatie de comert electronic din Romania, realizeaza in perioada 15 august – 18 octombrie 2008 un studiu privind dezvoltarea comertului electronic care are ca scop evaluarea reala si obiectiva a pietei de e-commerce din Romania si a dezvoltarii acesteia la nivelul anului 2008, precum si perspectiva de evolutie pentru anii 2009-2011.

Studiul isi propune, de asemenea, identificarea necesitatilor pietei si a opiniei celor direct implicati asupra posibilitatii instituirii in Romania a unui sistem de trustmark (marca de incredere pentru site-urile de comert electronic) si a unui sistem alternativ de rezolvare a disputelor. Studiul este comandat de Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei.

In urma rezultatelor studiului, se urmareste identificarea si punerea in aplicare a solutiilor de impulsionare a dezvboltarii sectorului de comert electronic, solutii ce vizeaza in special cresterea increderii consumatorilor in comertul online.

Pentru identificarea necesitatilor pietei, echipa Link 2 eCommerce deruleaza un sondaj in randul internautilor – clienti sau nu ai magazinelor online. De asemenea, echipa de proiect va invita reprezentantii magazinelor online sa raspunda la chestionarul adresat lor, pentru a putea stabili cat mai exact care este situatia actuala a pietei de comert electronic si care sunt necesitatile comerciantilor online.

Solicitam sprijinul pietei in mediatizarea chestionarului dedicat internautilor ca efort de industrie, astfel incat sa putem obtine rezultate relevante pe care sa le dam publicitatii. Este prima oara in Romania cand, in urma rezultatelor unui studiu, se incearca dezvoltarea industriei prin masuri care sa incurajeze comertul online si care sa creasca increderea clientilor in tranzactionarea prin internet.

Speram sa ne puteti sprijini in efortul nostru de a realiza un studiu obiectiv, care sa reflecte realitatile pietei si masurile ce pot fi luate pentru dezvoltarea comertului electronic romanesc. Fiecare opinie conteaza.

Cei care aleg sa sustina Studiul privind dezvoltarea comertului electronic din Romania, vor fi mentionati ca parteneri ai acestui proiect, in ideea in care incercam sa rasplatim prin mediatizare eforturile voastre. De asemenea, partenerii vor fi invitati la masa rotunda organizata de Link 2 eCommerce pentru a putea discuta cu autoritatile si pentru a oferi pulsul pietei, asa cum il simt cei direct implicati. Nu in ultimul rand, rezultatele chestionarelor vor fi facute publice, iar partenerii nostri sunt cei care participa la principalul studiu de comert din Romania anului 2008.

Acorda-ne 15 minute din timpul tau, completeaza acest chestionar dedicat utilizatorilor si poti castiga** unul din premiile oferite de partenerii nostri!