Dacia Sandero va costa 9.000 de euro

|






Modelul in doua volume Sandero va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva de la inceputul lunii martie.

Proprietarul Dacia va lansa la inceputul anului viitor pe piata britanica un automobil derivat din Renault Sandero. Noua masina in doua volume va fi produsa si la Pitesti si, spre deosebire de actualul hatchback al marcii franceze produs in Brazilia, va avea grila frontala schimbata. Potrivit revistei britanice „Autocar“, modelul va fi prezentat la inceputul lunii martie la Salonul International de Automobile de la Geneva (Elvetia), iar pretul pentru piata britanica al acestui hatchback se va situa la 6.500 de lire sterline, echivalentul a 8.800 de euro.

Reprezentantii Automobile Dacia nu au dorit sa ofere detalii despre noul model. „Sandero este un supermini de patru metri lungime, care va costa cit o masina de oras. Ginditi-va la acest model ca la un hatchback Fiesta care costa cu 1.000 de lire mai putin decit cel mai ieftin model Ka“, scrie „Autocar“.

Primele fotografii-spion cu noul model Dacia au fost realizate in curtea uzinei de la Mioveni, iar automobilul seamana foarte mult cu Renault Sandero doar ca in partea din fata respecta identitatea marcii romanesti. Potrivit revistei britanice, modelul Dacia in doua volume va fi construit pe baza platformei Logan Sedan.

Fabricatia noii Dacia hatchback va incepe anul acesta la uzina din Mioveni si va fi un derivat din modelul Renault Sandero, ale carui productie si comercializare au inceput la sfirsitul anului 2007 in Brazilia. Autoturismul bicorp in cinci usi va fi al cincilea model dezvoltat de Dacia Renault pe platforma B0, pe care a fost construit primul Logan Sedan, apoi break-ul MCV si furgoneta VAN.

Dacia pregateste lansarea in luna martie a noului model Pick Up, expus in premiera mondiala la Salonul International de Automobile Bucuresti (SIAB) 2007. Noul model, construit pe platforma Logan, va inlocui utilitara care a fost scoasa din productie in decembrie 2006. Pentru a doua jumatate a acestui an, Dacia va lansa oficial pe piata romaneasca si modelul hatchback Sandero. Pentru 2009 este estimata lansarea unui posibil crossover Logan. Planul trienal al Renault, proprietarul Dacia, prevede existenta in portofoliul marcii romanesti a sase modele pina in 2009 inclusiv.

Hatchback, 5 usi

Lungime: 4,02 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 320 de litri
Motorizari: benzina, diesel in Argentina si „flexfuel” (biocarburant) in Brazilia
Motor: 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 3 aniDetalii tehnice Logan

Berlina, 4 usi

Lungime: 4,25 metri
Transmisie: cutie manuala cu cinci trepte de viteza
Capacitatea portbagajului: 520 de litri
Motorizari: benzina, diesel
Motor: 1,4 litri, 1,5 litri, 1,6 litri
Sistem de franare: ABS Bosch 8.0
Garantie: 18 luni


0 comentarii: