Cea mai scumpa masina din lume este tot in faza de proiect

|


Desi au trecut doi ani de cand si-au anuntat intentiile, americanii nu au reusit nimic. Cea mai scumpa masina din lume este in continuare in faza de proiect.

DiMora Natalia LS2, este o limuzina de lux care va fi produsa de compania americana DiMora Motorcar. Ca design, proiectul se aseamana cu alte doua masini din gama ei, Rolls-Royce Phantom sau Maybach. Reprezentantii firmei spun insa ca performantele si confortul limuzinei create de ei vor lasa cu mult in spate competitia.

Planurile DiMora par insa putin fanteziste. Pentru Natalia, americanii pregatesc un motor V16 de 14 litri, cu 2 supape pe cilindru care dezvolta 1.200 CP si 1.220 Nm. Un astfel de motor le va da insa niste batai de cap specialistilor de la DiMora, mai ales ca ei vor si un sistem de injectie revolutionar care sa permita un consum decent de benzina si emisii de noxe atat de mici incat sa nu fie nevoie de catalizator!

Masina ar urma sa aiba tractiune integrala si directie pe toate cele 4 roti. 60 de computere vor fi raspunzatoare de toate functiile masinii. Limuzina va fi vopsita cu o substanta speciala care va detecta temperatura si isi va schimba culoarea in functie de aceasta. Blocurile optice sunt prevazute pentru a gazdui mici ecrane video si un videoproiector care sa arate trecatorilor imagini despre masina si sponsori, atunci cand sta parcata.

Pe langa toate acestea, Natalia LS2 va mai fi dotata cu alte accesorii si servicii de lux: bar, internet wireless sau monitoare in tetiera. Pretul limuzinei va fi de 2 milioane euro.

sursa: http://Notoriu.ro

0 comentarii: